Îți place limba spaniolă și știi că în societatea contemporană cunoașterea a cel puțin două limbi străine a devenit o necesitate? Atunci de ce să nu profiți de timpul liber din timpul verii și să urmezi un curs de vară de limbă spaniolă la Pro Erudio, fie că vrei să aprofundezi niște cunoștințe deja acumulate sau vrei sa vezi cum este…
Lumea avansează cu repeziciune, iar educația și, bineînțeles, metodele de învățare nu pot rămâne în urmă. Cu atât mai puțin cele referitoare la studiul limbilor străine, tot mai importante în orice curriculum vitae într-o societate tot mai globalizată. De aceea, la Pro Erudio credem că importanți sunt copiii, necesitățile lor, iar profesorii sunt cei care trebuie să se adapteze la aceste noi realități.
Într-o lume în care imaginea, tehnologia, rețelele sociale și cultura audio-vizuală au o tot mai mare importanță, nici cursurile noastre de spaniolă nu por fi mai prejos. De aceea, folosim metode moderne de predare care să permită multiplicarea eficienței învățării, făcând ca elevii noștri să se simtă integrați în realitatea culturii spaniole și în centrul diverselor situații comunicative. În acest sens, pe lângă faptul că avem un profesor nativ, vom folosi toate mediile avute la dispoziție pentru a-l face pe cursant să se simtă ca și cum s-ar afla în centrul Madridului, într-un teatru din Barcelona, pe o plajă din Málaga, mâncând o paella într-un restaurant din Valencia (sau, de ce nu, susținând un interviu de angajare într-o multinațională spaniolă) – toate acum posibile prin intermediul înregistrărilor video sau audio ori chiar recreând situații și roluri care s-ar putea experimenta în orice loc din Spania.
Desigur, toate cele de mai sus vor fi posibile fără a uita că orice limbă străină se învață corect prin asimilarea notiunilor de gramatică si vocabular si utilizarea lor în contexte autentice, adaptate vârstei și necesităților copiilor, nivelului lor de cunoaștere și întelegere, dar și obiectivelor personale.
Detalii organizatorice
Durată curs: 2 săptămâni
Vârsta recomandată: 9 – 17 ani (se formeaza grupe in functie de varsta si cunostintele copiilor)
Nivel: începător/elementar
Frecvență: o ședință de 2 ore zilnic (luni-vineri)
Prețul: 360 lei
IMPORTANT!
Perioada și orarul cursului vor fi anunțate după efectuarea înscrierii. Va puteti inscrie online http://proerudio.ro/inscriere-vara.php sau trimite un email la office@proerudio.ro.
Cursanții noi vor susține un test înainte de plasarea în grupa.
Grabiti-va! Locurile sunt limitate!
Formam grupe de maxim 6 copii.
Va asteptam pe site-ul www.scoalait.ro unde poti vizualiza filmulete cu si despre roboti si nu numai. Totul...
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și ȘCOALA IT vă invită in fiecare sambata cu doua noi cursuri:...
Academia Campionilor ofera cursuri pentru copii (4-16 ani) de gimnastica aerobica, majorete cu pompon, Fitkid. Abonamentul lunar acopera 2...